Cum ne mantuim?

In acest articol va prezint pe scurt diferenta dintre ortodocsi si protestanti in ceea ce priveste mantuirea noastra, mai exact greselile pe care le fac protestantii.

S-a vorbit mult despre acest subiect, insa cred ca s-a vorbit degeaba deoarece lucrurile sunt cat se poate de simple.


Ortodocsii sustin ca ne putem mantui prin credinta si fapte bune, iar protestantii sustin principiul "sola fide" care inseamna mantuirea doar prin credinta. Deci la ortodocsi mantuirea este un proces continuu in timp ce la protestanti problema mantuirii poate fi rezolvata intr-o singura zi. Aceasta inseamna ca un ortodox nu va zice niciodata ca este mantuit deoarece faptele lui bune nu au un punct terminus, in timp ce un protestant ar putea sa ne zica data, ziua, ora, minutul si secunda in care el a fost mantuit.

Protestantii sustin ca faptele bune nu joaca un rol in mantuirea sufletelor noastre, ci ele sunt de fapt o consecinta a mantuirii. Deci de indata ce crezi, esti mantuit, iar faptele bune sunt o manifestare a mantuirii.

Aceasta teorie este cu totul falsa deoarece fiecare dintre noi cunoastem oameni care au credinta si nu au fapte bune, sau invers, au fapte bune si nu au credinta. Deci este clar ca faptele bune nu sunt o manifestare a mantuirii, ci trebuie sa ne nevoim pentru ele.

Protestantii au observat ca au dificultati foarte mari in a explica mantuirea, asa incat ei incearca sa incalceasca lucrurile prin fel si fel de afirmatii. Una dintre acestea este: "mantuirea este prin credinta, iar judecata este dupa fapte". Insa aceasta afirmatie este cu totul contradictorie! Daca nu vom trece de judecata, este clar ca nu vom fi mantuiti, deci judecata este prima, dupa care daca ne ajuta faptele noastre bune, putem fi mantuiti. Deci intai trebuie fapte bune si mai apoi putem sa stim daca suntem mantuiti si nu invers.

Numai moartea si raiul ne pot confirma mantuirea!

La urma urmei si dracii au credinta si se cutremura, insa la ce le foloseste lor credinta daca nu fac voia lui Dumnezeu? (daca nu au fapte bune) Deci dupa gandirea protestanta si ei ar trebui sa fie mantuiti, si deci sa faca fapte bune (ca urmare a mantuirii), insa ei nu fac fapte bune. Aceasta inseamna ca le ramane lor doar credinta, cu care ei nu se pot mantui !!

In final as vrea sa inchei cu cateva versete din biblie, care parca au fost scrise exact pentru ei, pentru protestanti.

Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? ^{Iacov 2,14}
Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s-a îndreptat, când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că, credinţa lucra împreună cu faptele lui şi din fapte credinţa s-a desăvârşit? ^{Iacov 2.17-22}

Maica Domnului sau Maria ?

Diferenta dintre ortodocsi si protestanti se poate observa si din acest punct de vedere. Daca ortodocsii o cinstesc spunandu-i Maica Domnului, protestantii ii spun simplu, Maria. (nici macar Fecioara Maria)

Insa in chip minunat, Scriptura este cea care ne invata cum sa o numim pe Fecioara Maria: "Si s-a umplut de Duh Sfant Elisabeta si a strigat cu mare glas si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?" ^{Luca 1,41-43}

Pentru cei care nu stiu, Elisabeta este insasi mama Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos !

Iar pentru cei care vor sa deosebeasca adevarul de minciuna si credinta de necredinta, Duhul Sfant ne lasa prin Fecioara Maria o profetie uimitoare: "Caci, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile" ^{Luca 1,49}

Si intrebam pe toti protestantii: S-a implinit sau nu aceasta proorocie a Scripturii?

Si intru adevar marturisim ca proorocia s-a implinit in Biserica cea una intemeiata de Hristos, in Biserica Sfintelor Scripturi, in Biserica cea vesnica si nebiruita, in Biserica pazitoare a "credintei predata sfintilor, odata pentru totdeauna" ^{Iuda 3}, in Biserica cea Ortodoxa.

Despre sfinti

Cinstea adusa sfintilor este o cinstire adusa harului Duhului Sfant care se salasluieste in alesii lui Dumnezeu: "Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine" ^{Matei 10.40}

Cinstirea Maicii Domnului

In acest articol o sa va prezint un dialog intre mine si unul dintre consultantii live-chatului de pe moldovacrestina.net pe tema cinstirii Maicii Domnului.

Eu:	buna seara
Eu:	as avea o intrebare
Md:	buna seara
Md:	va ascult
Eu:	voiam sa va intreb despre un verset din Biblie
Eu:	1 Luca 1,28

In Biblia Cornilescu versetul respectiv apare : Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” si se refera la vestirea nasterii lui Iisus Hristos.

Eu:	cu siguranta il stiti
Eu:	cum se interpreteaza acest verset corect?
Md:	ce nu intelegi din acest verset?

Daca inceputul discutiei a fost caracterizat de un respect reciproc (ambii salutand cu dumneavoastra), se pare ca acest verset a fost putin cam incomod pentru consultantul moldovacrestina.net, dansul trecand la o altfel de adresare.

Eu:	cinstea pe care ingerul o acorda

A se observa ca nu am mai continuat propozitia cu "..Maicii Domnului" pentru a nu da de inteles consultantului ca sunt ortodox, insa in acelas timp am evitat sa folosesc "..Mariei", asa ca am lasat propozitia neterminata cu gandul ca se intelege la cine ma refer.

Md:	Este o forma de salut pe care ingerul o acorda Marie. Faptul ca Dumnezeu a ales-o ca prin ea sa ia trup de om Mintuitorul.

Deci pentru consultantul moldovacrestina.net „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” este o forma de salut!!! Sunt ferm convins ca nici dansul nu a crezut in ceea ce a scris, insa era singurul raspuns pe care il putea da ca sa nu iasa 'sifonat'.

Eu:	mie mi se pare mai mult decat un salut

Simtindu-se fortat sa dea un raspuns mai veridic, si in acelas timp sa isi pastreze calmul (a se observa ca dansul a revenit la adresarea printr-o forma mai politicoasa) a aruncat in joc urmatoarea intrebare:

Md:	vreti sa spuneti ca ingerul sa inchinat Mariei?

In momentul acesta dansul a realizat ca se afla in discutie cu o persoana care nu impartaseste punctul sau de vedere, o persoana care o cinsteste pe Maica Domnului, un ortodox!

Intrand in panica pe moment a aruncat in joc urmatorul mesaj care nu are nici o relevanta:

Md:	pai nu a fost ea binecuvintata daca Dumnezeu a ales-o ca prin ea sa se nasca Isus?

Eu nu am negat acest lucru, practic dansul a incercat sa scrie orice ca sa nu se simta ca este in dezavantaj. In continuare am raspuns la intrebarea pe care dansul mi-a adresat-o putin mai sus: "vreti sa spuneti ca ingerul sa inchinat Mariei? "

Eu:	nu stiu ce a facut ingerul ca nu am fost acolo
Eu:	doar din ce citesc mi se pare mai mult decat salutul cu care eu v-am intampinat asta seara

Am incercat din nou sa ii explic ca nu a fost un simplu salut, nu a fost un simplu salut asemenea celui pe care eu i l-am adresat dansului la inceperea conversatiei (buna seara). Este clar ca a fost ceva mai mult !

Dansul vazand ca nu are nici o sansa sa isi impuna punctul de vedere nici macar fata de el insusi (pentru ca sunt convins ca dansul nu scria ce ii dicta constiinta, ci ceea ce ii dicta traditia sectei sale), a admis indirect ca intradevar este mai mult decat un salut insa 'nu trebuie luat asa in serios'.

Md:	eu cred ca nu trebuie de facut o doctrina dintr-o singur verset

Daca avem in vedere ca pentru protestanti Biblia este singura cale de mantuire (Sola Scriptura), este destul de ciudat sa auzim tocmai din partea lor ca 'nu trebuie facut o doctrina dintr-un singur verset'. Ca si cum ar spune: "Biblia are multe versete, daca nu respecti un verset n-o fi foc !"

Eu:	eu nu am spus aceasta
Eu:	am spus doar ca mi se pare ca ingerul o cinsteste
Md:	Si apoi daca Biblia spune ca ingerii sunt niste slujitori ai lui Dumnezeu

Cu aceasta dansul a vrut sa zica: "Si ce daca ingerul o cinsteste? Biblia zice ca ingerii sunt doar niste slujitori ai lui Dumnezeu! Iar noi nu suntem slujitori ! De aceea noi nu trebuie sa facem ca ei!"

Inca o data consultantul moldovacrestina.net recunoaste indirect ca ingerul o cinsteste pe Maica Domnului, insa de data aceasta incearca sa minimizeze gestul lui. Insa eu vin si spun, daca insusi ingerii au cinstit-o pe Maica Domnului, suntem noi mai buni decat ei? asa incat sa nu o cinstim? Care dintre noi poate sa se puna pe sine mai sus decat un inger? decat insusi arhanghelul Gavriil, pentru ca stim ca el a fost cel care i-a binevestit Maicii Domnului ! Daca arhanghelul Gavriil a cinstit-o spunandu-i „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” oare sa nu o facem noi?

Md:	Da din ceea ce scrie vedem ca ingerul o saluta foarte respectuos.

Dupa cum se vede mai sus, consultantul moldovacrestina.net incearca sa intoarca din nou ! Daca la inceput a zis "este o forma de salut", acum, fortat de situatie a zis "o saluta foarte respectuos'. Este incredibil pana unde merge aceasta incapatanare de a vedea adevarul !!

Eu:	deci dvs considerati ca aceea nu este nici o cinste
Eu:	si ca e un salut
Md:	Eu nu am spus asta

Dansul a negat de la inceputul discutiei acest fapt, iar acum dintr-o data zice tocmai inversul. Bineinteles ca nu am mai luat-o de la capat pentru ca am sesizat ca nu are rost, ci am dus discutia mai departe.

Eu:	pentru ca in 1 Luca 1 48
Eu:	Maria zice
Eu:	caci iata ca de acum incolo, toate neamurile imi vor zice fericita
Eu:	din acest verset ce sa intelegem?
Eu:	ca se referea doar la rudele ei sau la toate neamurile inclusiv eu si dvs?

In Biblia Cornilescu versetul respectiv apare: pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,

Md:	Dar cum crezi. a fost sau nu Maria fericita pentru ca Dumnezeu a ales-o pentru o asemenea lucrare mareata?
Eu:	eu cred ca a fost
Eu:	insa ea nu a spus ca toate neamurile vor crede despre mine ca sunt fericita
Eu:	ci a zis
Eu:	toate neamurile imi vor zice fericita

Se pare ca si acest verset a fost putin cam incomod pentru consultantul moldovacrestina.net, el avand o prima incercare de a schimba sensul versetului. Una este ca oamenii sa creada ca Maica Domnului a fost fericita, si alta este ca oamenii sa zica ! Numai un om care o cinsteste pe Maica Domnului va zice, ceilalti vor creade doar!

Iarasi simtindu-se depasit de situatie, dansul se multumeste sa raspunda la intrebarea pe care mi-a adresat-o mai devreme, pentru a nu lasa impresia ca se impaca cu ceea ce eu i-am transmis.

Md:	eu cred ca da, de a aceea Dumnezeu poate face fericit pe oricine care se increde total in Dumnezeu si are o viata neprihanita ca Maria. Dumnezeu a ales-o, si poate sa faca si cu tine mari minuni
Eu:	este o mare diferenta
Eu:	bineinteles insa eu nu cred ca pot spune ca si ea , toate neamurile imi vor zice fericit
Eu:	ceea ce e o mare diferenta nu ?

Am continuat cu o intrebare destul de directa:

Eu:	toate neamurile imi vor zice fericita, aceasta ce inseamna?
Eu:	pentru dumneavoastra
Md:	Toate neamurile vor sti ca o fata cu frica de Dumnezeu a fost aleasa pentru o asemenea lucrarea frumoasa, ea a avut onoarea sa il poarte in burta pe Mintuitorul lumii
Md:	si acest fapt i-a adus un nume bun
Eu:	insa ea nu a zis :
Eu:	de acum incolo toate neamurile vor sti ca am fost fericita
Eu:	ci a zis
Eu:	toate neamurile imi vor zice fericita
Eu:	nu?

Iata o a doua incercare de a schimba sensul versetului ! Iarasi dansul a incercat sa inlocuiasca faptul ca oamenii vor zice cu oamenii vor sti care este cu totul altceva. De fapt ceea ce a spus Maica Domnului ar putea fi considerata o prorocire, pentru ca dupa cum a spus, asa si este: oamenii o cinstesc !

In final, probabil enervat de insistenta mea imi spune urmatoarele:

Md:	de fapt ce raspuns vrei sa afli ?
Eu:	parerea dumneavoastra
Md:	eu pot sa raspund doar ce spune Biblia
Eu:	nu v-am intrebat nimic altceva decat doua versete din Biblie

Aici s-a incheiat discutia noastra, consultantul moldovacrestina.net s-a multumit sa spuna ca reveni intr-o clipa si nu a mai revenit.
Consider ca nu mai este necesara nici macar o mica concluzie pentru acest subiect.

Cine suntem? sau pledoarie pentru existenta lui Dumnezeu

Acest articol este adresat strict celor care si-au pus macar o data una dintre problemele urmatoare: cine suntem? de unde venim? incotro ne indreptam?
Scopul articolului nu este de a demonstra existenta lui Dumnezeu ci de a pune un semn de intrebare celor care nu cred in existenta Sa.

Exista sau nu exista Dumnezeu?

Indiferent de ce parere am fi, parerea noastra ar fi pur si simplu o credinta deoarece nici una dintre optiuni nu se poate demonstra stintific ca fiind adevarata.

In acest sens, oamenii se impart in doua categorii: o parte il considera pe Dumnezeu ca fiind creatorul a tot ceea ce exista, iar altii (spre exemplu cei care cred in teoria Big Bang) sustin ca universul a aparut printr-o explozie a unui punct de o natura cu totul speciala, o asa numita "singularitate", ceva fara dimensiuni dar cu o energie infinita.

Deci oamenii sunt pusi in fata unei alegeri: Dumnezeu sau o energie. Cei care aleg varianta din urma considera ca se afla mai aproape de adevar, insa ei uita ca au aderat la o teorie care nu este neaparat si adevar, aceasta ramane totusi o teorie.

In fond, daca ne gandim putin, putem realiza cu usurinta ca oameni de stiinta nu vor putea niciodata sa raspunda la o intrebare. Spre exemplu sa admitem ca acea "singularitate" sta la baza formarii universului, insa acea "singularitate" unde era? si in ce timp? in ce spatiu? ce era in stanga si in dreapta ei? cu alte cunvinte, oamenii de stiinta nu vor putea spune niciodata ce era "dintru inceput".

Logica mea imi spune ca o divinitate ar putea fi "dintru inceput" insa o energie nu, deoarece o energie este creata. Acesta nu este un argument ci doar un fapt la fel ca si pasajul de mai jos.

Sa nu pariezi ca Dumnezeu este, inseamna sa pariezi ca El nu este. Cum vei paria asadar? Sa cantarim ce castigi si ce pierzi daca te hotarasti sa crezi ca Dumnezeu este. Daca vei castiga, vei castiga totul, daca vei pierde, nu vei pierde nimic. (Pascal)

Majoritatea oamenilor care il neaga pe Dumnezeu ar avea ceva de obiectat pentru pasajul de mai sus. Ei ar spune ca daca alegi sa crezi in Dumnezeu si 'la sfarsit' se dovedeste ca te-ai inselat, ti-ai irosit viata degeaba facand binele, cand puteai sa te desfeti de toate 'bunatatile' lumii acesteia.

Acesta nu poate fi rostul oamenilor pe pamant printr-un simplu motiv: rostul oamenilor in viata trebuie sa fie unul si universal care poate fi atins de absolut orice om. (oamenii de pe pamant se indreapta inspre ceva, acel ceva trebuie sa fie tangibil pentru absolut toti oamenii)

Oamenii spun: sa mancam, sa bem si sa ne veselim ! cu alte cuvinte majoritatea oamenilor care nu ar fi de acord cu pasajul de mai sus ar spune ca scopul principal al vietii este sa fi fericit.

Daca exista un singur om pe pamantul acesta care (impotriva vointei lui) nu poate sa fie fericit, aceasta varianta pica, si exista o multime de oameni care nu numai ca nu sunt fericiti dar sunt chinuiti din diverse pricini. Atunci cum am mai putea admite fericirea pamanteasca ca si un scop al vietii cand de fapt noi am putea fi in situatia acelor? (in situatia de a ne naste cu o boala incurabila, sau in situatia spre exemplu de a suferi un accident care ne va imobiliza pe viata)

Deci nu oricine se poate desfata de 'bunatatile' lumii acesteia, pentru ca nu suntem egali, iar eu vad o nedreptate in aceasta. Ar fi o nedreptate ca un om sa traiasca bine toata viata, altul sa se chinuie toata viata si asa sa se termine tot. Trebuie sa existe o dreptate absoluta !

Aceasta (dreaptatea absoluta), ar putea lipsi intr-un anumit caz, si anume ca toti oamenii sa se nasca egali (cu aceleasi posibilitati/capacitati) si sa traiasca fara sa fie in dezavantaj unul fata de celalalt tot restul vietii intr-o lume ideala (raiul pe pamant), in alt caz s-ar comite o nedreptate care numai de (un) Dumnezeu ar mai putea fi balansata.

Insa lumea aceasta nu exista ! Lumea in care traim este chinuita si este sub pecetea unei 'plagi'. Gasim catune si sate intregi, in aproape toate tarile lumii, infestate in intregime de anumite maladii. Spitalele sunt pline de bolnavi, pana si unui medic i-ar veni greu sa enumere toate bolile existente.

"Plaga" ce macina omenirea are mii de fete si este aceeasi pentru toti. Numarul jertfelor ei este egal cu numarul locuitorilor pamantului. Pecetea ei sta pe fiecare om. Este si pe fata durdulie a unui grasan multumit de sine, si pe fata palida, acneeata a unui tanar anemic, si pe figura mladioasa, subtire a unei fetiscane plapande. O poti vedea si pe fata postitorilor si a monahilor, a preotilor si a mirenilor, a imparatilor si a ostasilor, a maturilor si a copiilor. Nu a existat si nu o sa existe vreodata un om care sa nu o poarte, ea este peste toti. Este peste mine, este peste dumneavoastra..

Problema este ca noi nu putem sa o vedem. Simturile noastre atinse de "plaga" s-au tocit intr-atat, incat nu mai putem sesiza nimic. Nu vedem "plaga", nu-i mirosim duhoarea... Doar atunci cand omul va cadea pe patul sau de moarte si-si va da ultima suflare, cand "plaga" il va cuprinde, il va infasura, il ca manca si-l va macina definitiv, cand il va transforma in ceea ce numim noi cadavru, abia atunci simturile noastre boante descopera "plaga" omului, si fugim atunci de el, astupandu-ne nasul de groaznica, oribila putoare cadaverica...

Mirosul plagii, mirosul mortii este variat, dupa cum variaza insusi "plaga", in esenta insa este unul si acelasi. Cu acest miros omul vine pe lume. Moaselor le este bineplacut mirosul lauzelor si al pruncilor nou-nascuti. Mirosul acestei plagi ne insoteste toata viata...

Prin spalarile zilnice, prin diverse bai si scaldari, prin stergeri, prin improspatarea hainelor si a trupului cu aer curat si raze de soare, apoi prin ungerea cu tot felul de alifii bine-mirositoare, cu aromele diverselor articole cosmetice, oamenii reusesc sa astupe acest miros nativ al propriului trup, mai exact - al plagii.

Da, omul miroase urat... Luati zece dintre cei mai curati, mai sanatosi oameni si tineti-i un timp inchisi intr-o camaruta si veti vedea cum acesti oameni curati, prin respiratia, prin emanatiile trupului, vor vicia aerul. Tineti-i mai mult si veti vedea ca din cauza putorii, a aerului imbacsit, sufocant si greu veti incepe sa va asfixiati.

Sau luati orice detinatoare a unui trup curat, alb, rumen si cast. Luati-i toata parfumeria. Lasati-o sa nu se spele trei-patru luni, sa nu-si schimbe hainele, sa nu faca baie etc. Si veti simti acelasi miros greu al plagii...

Omul traieste in atmosfera "plagii". Respira cu aceasta. Respiratia sa duhneste cu acest miros. Stiti cum le miroase gura oamenilor. Deosebiti acest miros de altele, dupa felul mancarii intrebuintate. La unii acest miros este atat de respingator, incat incalca buna intelegere in viata de familie.

Este imensa imparatia plagii, si nu doar omul este robul ei. Nu doar omenirea sufera, putrezeste, se descompune, se macina si miroase oribil. Aceleiasi sorti sunt supuse si fiarele, pasarile, insectele.

Toata lumea impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Apostolul Pavel)

Pecetea plagii sta si pe natura neinsufletita. Miroase urat uneori aerul, se strica apa, pier si se descompun plantele si, putrezind, preschimba aroma florilor in duhoare de mucegai. Este acelas miros morbid al aceleiasi plagi. Ea e universala. Este pe pamant si in pamant. Sevele ei nimeresc in florile de pe care albinele culeg mierea. In acest fel, pana si mierea poate deveni otrava pentru om...

Omul este alcatuit din trup si suflet. Asa se obisnuieste sa se spuna. In realitate, ii vedem pe altii si ne concepem pe noi insine ca pe o fiinta integra, neimpartita, ce se cheama OM. Ea nu este nici trup si nici duh. Este si una si alta la un loc. Insa nu ca doua parti componente.

Aici e o taina inca nedescoperita de mintea omeneasca. Doar in teorie putem imparti omul in suflet si trup. in realitate sunt la fel de inseparabile ca bucata de carte si pisica ce a mancat-o si a digerat-o deja. A arata unde se termina trupul si unde incepe duhul este, practic, imposibil. Aici sunt doua inceputuri: materie si duh care s-au unit, iar rodul unirii dintre acestea doua este omul.

Neimpartita este si "plaga", iar rezultatul actiunii ei la nivel spiritual este reversul culturii omenesti. Imaginati-va un tablou al realizarilor spiritului omenesc, priviti-l cu atentie si veti observa si aici aceeasi pecete a "plagii". Si in acest domeniu ea inabusa, descompune, ucide. Aici urmele ei sunt si mai variate, si mai numeroase, insa la fel de putin studiate.

Ce este in lume e pofta trupului, si pofta ochilor, si trufia vietii (Apostolul Ioan)

Ea e adevaratul motiv al decaderii talentului la scriitori. Ea e vinovata de conducerea proasta a imparatilor. Este vrajmasul oricarei fericiri si bucurii.

Nu ma intelegeti? Sa luam un exemplu. Iata, sunteti, de pilda, in fata ministrului cu un proiect bine intentionat. Il cunoasteti pe ministru ca fiind un om bun, saritor, receptiv. Vazand planurile dumneavoastra, ministrul le va sprijini si va rezulta o treaba buna. Veniti insa la audienta atunci cand ministruil respectiv are indigestie, cand nu si-a facut siesta, cand sufera de cataracta sau de mai stiu eu ce. Va va intampina morocanos si posac, nu va vedea nimi bun in toata treaba asta si cu vorba sa putregaioasa va omora buna dumneavoastra intentie. Iar "plaga" sa o va transmite si dumneavoastra. Vorbind cu el in astfel de clipe, veti iesi iritat si mohorat.

Toti pesimistii din lume, in fond, sunt oameni bolnavi.

Teoriile lor sumbre nu snt nimic altceva decat rezultatul unei anormalitati functionale a organismului. Daca geme si sufera undeva, in vreo tara, poporul, daca s-a inrautatit situatia politica si economica, motivul trebuie cautat in discrepantele functiilor mintale din capul ministrilor sau chiar in stomacul acestora.

Daca ascultati o piesa muzicala, dupa care va va cuprinde tristetea, angoasa sau sentimentul de insatisfactie a unei porniri obscure in departari nedefinite, sa stiti ca aceasta alcatuiesc pecetea "plagii" pusa de un autor deja infectat. Cantecele nostalgice si triste ale taranului rus sunt rezultatul unei subnutritii permanente, cu multimea de boli ce deriva din foamete.

La fel e si in cazul literaturii sau artelor frumoase. Piesele muzicale destinate dansului sunt vesele. Ele sunt facute pentru veselie. Priviti insa istoria aparitiei unor valsuri la care tinerilor le vine sa planga, nu sa danseze. In majoritatea cazurilor sunt operele unor autori bolnavi, care in momentul alcatuirii lor scuipau sange.

Criminalii sunt copii ai unor parinti macinati de aceeasi "plaga". Aici actioneaza una din nenumaratele gheare ce sfasie omenirea - alcoolul. Astfel de otravuri sunt multe. Majoritatea dintre ele raman inca necunoscuta savantilor, insa este vorba despre aceeasi "plaga".

Insusi izvorul fiintarii este infectat de aceasta "plaga". Instinctul sanatos al procreatiei - porunca "cresteti si va inmultiti" - pus la temelia fericirii, la vatra vietii de familie, este si el macinat de "plaga". In aceasta privinta, "plaga" actioneaza cel mai consecvent. Daca in generatile trecute, ale strabunicilor si parintilor, ea a atins preponderent latura fizica, trupeasca, in generatiile urmatoare - ale fiilor si nepotilor - ea va produce avortoni, copii nascuti prematur sau, in genere, va seca izvorul si parintii vor fi inapti pentru procreatie.

Care e numele acestei "plagi"?

Nu are nume. Este cunoscuta oamenilor sub mii de nume, insa nici unul nu-i vadeste esenta. Manifestarile ei sunt numite boala sau viciu. Trairea ei - durere, chin, lacrimi, vaiete si gemete, necazuri. Produsul actiunii ei este numit necuratie, puroi, tina, putregai, scarna. Reflectia acesteia in domeniul economic se cheama saracie, cersetorie. Prezenta in aer, in apa sau in mancare se cheama infectie, otrava si tot ce este mai daunator. In sfera activitatii mintale, manifestarile ei sunt stiute ca pacat, necinste, ratacire, faradelege, crima, gresala, iar in sens metaforic - bezna, intuneric, umbra a mortii, somn de moarte. Scopul lucrarii ei este omorarea a tot ce e viu si descompunerea definitiva, moartea definitiva a universului. Rezultatul actiunii "plagii" asupra oamenilor si vietatilor se cheama degenerare sau actul final - moartea. "Plaga" insasi nu are nume. Poate generatiile viitoare vor patrunde tainele ei, ii vor intelege esenta si-i vor da un nume; astazi insa, cand vorbim despre ea, cand dorim sa-i dam un nume generic, folosim termenul de "rau".

Lupta are loc pe intreg pamantul. Se lupta cu el conducatorii, legiuitorii, judecatorii, filosofii, savantii si inteleptii, scriitorii, pictorii, poetii. Sunt mii si milioane de ostasi de rand, reuniti in fratii, obsti, cercuri. Exista o intreaga armata a salvarii.

Va salva ea oare omenirea de acest dusman?

Filosofii, savantii, inteleptii doresc sa intre in taina "plagii", sa-si cunoasca dusmanul si sa-i deschida omului ochii. Acestia sunt cercetasi pe campul de lupta. Zadarnice le sunt insa eforturile... Cugetul uman, rapus de "plaga", oboseste curand, se rataceste si adesea repeta intr-o forma sau alta, propriile sale greseli de odinioara. Insa chiar daca ar reusi sa-si cunoasca dusmanul, ar fi doar o jumatate de cale, caci nu ajunge sa-l cunosti, trebuie sa stii sa-l si invingi.

Ce fac scriitorii, pictorii, poetii? Acestia sunt cei ce inspira luptatorii. Descoperind imparatia "plagii", acestia vad cum se sufoca omul in atmosfera aceasta infestata, si pentru a-l salva ii prezinta idealurile unei noi vieti, unei noi fiintari in imparatia luminii, a adevarului, a dragostei, a frumusetii si puterii, trezesc lumea spre aceste idealuri, insa oamenii, lipsiti de vointa, raspund cu unul si acelasi cuvant: "Nu putem!" Cat de mult ai insufleti un ostas pe campul de lupta, acesta nu va putea lua arma in maini daca ambele maini ii sunt paralizate.

Ce fac medicii? Sa zicem, bunaoara, ca dumneavoastra aveti un palton. Puteti sa-l feriti de molii, sa-l pastrati cu grije, sa-i coaseti la timp butoniera care incepe sa se destrame, sa-l carpiti si sa-l purtati astfel o viata intreaga, ba chiar sa-l lasati ca mostenire fiului. Insa dintr-un palton ponosit, jerpelit, cum va deveni si al dumneavoastra pana la urma, nu puteti face unul nou, si nu veti putea obtine niciodata ca paltonul sa se innoiasca de la un an la altul, in loc sa se invecheasca. Astfel stau lucrurile si in ceea ce priveste medicina. Munca medicilor este, in fond, aceeasi: de a coase, a carpi, a pazi de carii invelisul invechit al duhului omenesc. In lupta lor cu "plaga", acesti ostasi apara omul, il smulg pentru un timp din ghearele ei, insa "plaga" insasi ramane intacta, invulnerabila, pe cand omenirea se invecheste tot mai mult si mai mult.

Iata asa se stinge si viata omenirii !

Potrivit Scripturii, viata primelor generatii de oameni dura veacuri, multi dintre acestia au trait cate aproape o mie de ani. Omul era pe atunci foarte vivace. Aecst fapt nu e contrazis nici de stiintele naturale. Imparatia "plagii" era pe atunci inca prea slaba si prea putin intinsa. Insa in vremea lui Noe viata oamenilor s-a scurtat pana la 120 de ani. Aceasta era durata maxima a vietii omenesti. Imparatia "plagii" s-a largit, a devenit puternica si a cuprins intreg pamantul.

Universul se pomeni amenintat cu pieirea !

Tot ce era viu se destrama, se darama. Puterile vitale saraceau. Oamenii au inceput sa degenereze. Cununa creatiei, regele naturii - omul -, aceasta minunata faptura, provenita din imbinarea a doua inceputuri marete - materia si duhul - a coborat treptat pana la nivelul animalic si risca sa dispara cu desavarsire, asa cum au disparut mamutii...

Cand apare undeva holera, oamenii se straduiesc sa distruga infectia cat mai repede posibil. Se ard asternuturile, lucrurile ramase de la bolnav, se aeriseste incaperea, se curata si se spala albiturile, hainele. Prin foc si apa, prin diverse preparate antiseptice se face tot posibilul pentru a localiza infectia si a nimici purtatorii acesteia.

Exact acelasi lucru s-a intamplat si in lume in momentul despre care vorbeam. Pamantul s-a curatat prin apele strasnice ale potopului. A fost o curatare universala, o dezinfectare mondiala, efectuata insa nu de om. Tot ce a fost macinat de molima a fost distrus. Fata pamantului, imbibata cu spori otraviti, a fost spalata si curatata, apoi acoperita din nou cu mal roditor. Dar "plaga" nu a fost distrusa. Caci ea era pe Noe si pe familia lui si pe vietatile din corabia lui. "Plaga" a fost doar slabita.

Insa chiar si dupa potopul lui Noe numarul anilor vietii omenesti scade cu repeziciune. Cei de la 120 de ani devin raritate. Deja regele David vorbeste despre faptul ca anii omului sunt 70-80. Dar si dintre acestia majoritatea o alcatuieste, dupa spusele Prorocului, perioada de osteneala neroditoare, de boala si durere. Cea mai mare parte din viata omul sufera si se chinuieste.

Se spune ca omenirea progreseaza. Dupa mine, intreaga viata a omenirii trebuie vazuta ca o miscare pe doua curbe, care pornesc din acelasi punct si apoi se despart: una serpuieste in sus si se pierde in spatiu, cealalta coboara, in valuri mai mari sau mai mici.

Adam este punctul de pornire. Omenirea provenita din el s-a impartit in doua tabere: o parte care s-a avantat in sus, spre desavarsire, si a luat-o pe ascendenta, iar cealalta care nu s-a avantat nicaieri, ci a preferat sa caute satisfacerea larga si deplina a instinctelor de baza, insa, nereusind sa mentina acest punct mort, a alunecat tot mai mult, formand curba descendenta.

Omenirea se pomeni iar amenintata cu pieirea. De data asta insa una definitiva.

Lumea pierea, se darama. Omul, macinat de "plaga", degenera. Si iata, atunci cand viata omeneasca saraci intr-atat, incat cei mai demni reprezentanti ai ei, dandu-si seama ca stau pe marginea haului si nimic nu-i mai poate salva, au inceput sa predice placerile efemere, pentru a nu vedea suferintele si durerea din jur, sau, din aceeasi pricina, sa-si puna capat zilelor, in acest moment s-au auzit voci care vorbeau despre o izbavire. O izbavire care va veni numaidecat si chiar in timpul apropiat. Cel mai deslusit vorbeau despre asta evreii. Prorocul Zaharia spunea ca i se va deschide casei lui David si locuitorilor Ierusalimului un izvor de spalare a pacatelor si a necuratiei (Ier. 13, 1). Prorocul Isaia vorbea atat de sigur despre acestea, incat le concepea ca pe un fapt implinit si predica despre Cineva care a luat asupra Sa neputintele noastre si a purtat durerile noastre.

Tot despre Acesta regele David a spus ca nu va vedea stricaciunea (Ps. 15, 10). Vorbind despre vremurile ce urmeaza, acelasi Isaia spune ca atunci nici un om nu va putea spune: "Sunt bolnav", caci oamenilor ce vor trai iertate le vor fi pacatele (Is. 33, 24). Intr-un cuvant, se vorbea despre o intamplare fara precedent - "plaga" va fi rapusa, iar stricaciunea, principala ei arma, va fi anulata.

Si intr-adevar, s-a intamplat... Asteptarile neamurilor s-au implinit.

O taina mareata, infioratoare se petrecu intr-un punct al globului pamantesc - la Ierusalim -, in mijlocul unui popor care si pana atunci ii uimea pe toti cu istoria sa stranie. Ce anume s-a intamplat atunci va ramane mereu nedescoperit pana la capat, neinteles. Se spunea ca a aparut un mare Proroc, Care invata cu putere poporul si savarsea minuni. A fost omorat pentru blasfemie, dupa legea lui Moise. Insa s-a zvonit ca a inviat. Unii au crezut, altii s-au indoit. Insa si unii, si altii, dupa ce s-au cutremurat de mirarea lucrurilor intamplate, au inceput sa se linisteasca. O parte dintre ei se straduiau chiar sa uite cat mai degraba aceasta poveste trista si neinteleasa.

Brusc insa, un mic grup de oameni dintre ucenicii Prorocului omorat, aproape necunoscut pana atunci, s-a desprins de evrei si a inceput sa traiasca intr-o obste aparte, predicand ca Prorocul rastignit pe cruce nu a fost nimeni altul decat Insusi Fiul lui Dumnezeu, egal lui Dumnezeu, Dumnezeu insusi....

E atat de stranie dogmatica acestei invataturi, nu-i asa? Mi se pare ca vreun geniu absolut si-ar propune drept scop sa faca un sistem filosofic sau o invatatura tesuta doar din taine inexplicabile si din contradictii, nu ar putea depasi teologia crestin ortodoxa. La orice te-ai referi, incepand cu dogma trinitara si terminand cu candeluta din fata icoanei, toate contravin ratiunii, mintii sanatoase si nealterate.

Daca astazi crestinismul este considerat contratictoriu, in vechime oamenii il etichetau folosind termeni mult mai duri: ei il numeau "nebunie" , ceea ce inseamna ca atunci venea si mai mult in contradictie cu ratiunea. Dar, iata, in pofida acestei contradictii, crestinismul a fost primit de oameni, s-a raspandit aproape pe intreg pamantul si numara al douazecilea veac de existenta.

Oare acceptam in viata doar ceea ce este inteles de cugetul nostru? Cel mai adesea procedam exact invers: acceptam ceea ce e total neinteles. Columb a incercat ani la rand sa demonstreze europenilor existenta unui continent necunoscut si nu-l credea nimeni, insa cand a plecat intr-acolo si a adus dovezi, toti l-au crezut, caci nu aveau incotro. Spuneti-i unei babe de la sat ca aburii pot trage o trasura, ba chiar mai repede decat o face calul. Va va crede oare? Insa, odata trasa in sat calea ferata, baba cu pricina urca in vagon si cade totusi de acord asupra faptului ca aburul poate sa transporte oameni, desi nici acum nu va pricepe in ce mod o face. Oare multi cunosc constructia telefonului, si oare multi inteleg in ce consta electricitatea? Asta nu-i impiedica insa sa faca uz de telefon, de telegraf si sa recunoasca existenta curentului electric. In acest caz este prezent faptul real - acesta poate fi neinteles, poate fi cumva explicat, insa nicidecum negat.

Din acelas motiv, oamenii nu au putut nega crestinismul chiar de la inceputurile sale. Stranie, neinteleasa era predica acestor oameni, insa faptul era real de fata si oamenii primeau crestinismul. Si astfel, ceea ce e supus putreziciunii se va imbraca in nestricaciune - in nemurire (I Cor. 15, 53). Iata, in fond, miezul Evangheliei, adica al "vestii celei bune". In linii mari aceasta este chintesenta predicii apostolilor.

Noi am trecut deja de la moarte la viata (cf. I In 3, 14) si, cu toate ca inca suspinam si noi in asteptarea rascumpararii trupurilor noastre (cf. Rom. 8, 23), cu toate ca omul nostru vechi nu inceteaza a putrezi, insa omul cel dinauntrul nostru se innoieste de la o zi la alta. Acesta era faptul pus in fata ascultatorilor predicii apostolilor. Oamenii ascultau, se uitau la apostoli si vedeau ca, intr-adevar, ei sunt un fel de oameni din care viata tasneste ca un izvor. Foarte energici, neobisnuit de darji cu duhul, cu o minte nemaipomenit de patrunzatoare, care vedea viitoru, cu niste corpuri neobisnuite, care nu simt durerea si care emana niste energii atat de puternice, incat bolnavii se vindecau doar atingandu-se de ei.

Deosebirea dintre propovaduitorii crestinismului si ceilalti oameni era atat de izbitoare, incat in Lystra, vazandu-i pe Pavel si pe Varnava, paganii au spus: "Acestia sunt zeii coborati la noi in chip de om", iar sacerdotul lui Zeus s-a grabit sa le ofere jertfe. Si mult le-a trebuit apostolilor ca sa-i convinga pe localnici ca ei nu sunt zei, ci oameni obisnuiti...

Apropo, iata o intrebare: este oare Hristos cu adevarat Dumnezeu? Aceasta chestiune li se pare multora atat de dificila, incat, nefiind in stare sa o rezolve, inceteaza de a-I mai atribui omului istoric Iisus Hristos demnitatea de Dumnezeu si-L numesc doar Mare invatator, Om neobisnuit, iar despre apostoli zic ca acestia s-au inselat crezandu-si invatatorul Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat Acesta Insusi nu a vorbit niciodata despre Sine astfel.

Venind pe pamant, Hristos S-a numit pe Sine "Viata", adica Dumnezeu. Puteau sa-L cinsteasca altfel ucenicii Sai?

Sa luam un exemplu. Ce este doctorul? Omul care vindeca. Daca la dumneavoastra va intra un om si va spune "Sunt doctor", veti cadea de acord cu asta? Poate da, poate nu. Adica veti crede sau nu veti crede. Ei, dar daca dumneavoastra stati bolnav la pat, iar un necunoscut va viziteaza, aduce cu sine medicamente, incepe sa va lecuiasca si va lecuieste pana la urma, cred ca-l veti numi doctor, chiar daca el insusi nu se va recomanda astfel.

Cat timp Hristos traia cu ucenicii si savarsea minuni, ba chiar si lor le-a dat puterea sa le savarseasca, acestia nici nu se gandeau sa-L numeasca Dumnezeu. Doar Petru, intr-un avant de dragoste fata de Invatator, L-a numit Fiu al lui Dumnezeu, insa nu mult dupa asta s-a lepadat de marturia sa de frica iudeilor. Insa atunci cand au simtit in ei insisi ca viata a inceput sa izvorasca navalnic, cand au vazut ca in ei a aparut o putere noua, care ii renaste si face din ei oameni noi, cand au inteles ca tocmai asta era implinirea a ceea ce promitea sa le dea Invatatorul, atunci nu au ezitat sa-L numeasca "Viata", adica Dumnezeu. Au crezut atunci in invierea Sa, in care nu crezusera nici atunci cand li S-a aratat dupa moartea, si au dat lumii de stire: Viata S-a aratat, si noi am vazut-o, o marturisim si propovaduim aceasta viata vesnica. Si nu mai puteau renunta la asta nici de teama iudeilor, nici de chinurile si torturile la care erau supusi de nenumaratii prigonitori.

Dupa primii propovaduitori ai crestinismului au mers o multime de oameni, toti acesti mucenici, marturisitori, ierarhi, sihastri, ale caror nume umplu sinaxarele noastre. Acestia erau oameni tari, puternici cu trupul si cu duhul, cu noi capacitati ale sufletului, despre care pana atunci oamenii nici nu aveau idee. Stiau, de exemplu taina graiului omenesc si puteau intelege sau vorbi limbi necunoscute, citeau gandurile altora, puteau comunica intre ei, intr-un mod neinteles noua, aflandu-se la mari departari unul de altul. Intr-un cuvant, acestia erau intr-adevar niste oameni noi "o noua faptura intru Hristos". Insa cat de viabili erau ! Stiti ce inseamna viabilitate? Taiati-i unei soparle coada si aruncati-o intr-o parte. Invartindu-se putin, soparla isi va gasi coada, isi va lipi de ea trunchiul si aceasta va creste impreuna cu coada sub ochii dumneavoastra. Iar daca nu o va gasi, atunci va genera o codita noua. Iata, aceasta capacitate a organismului de a regenera tesuturile distruse se cheama viabilitate.

Omul contemporan a pierdut aproape cu desavarsire aceasta viabilitate. Organismul sau nu prezinta nimic altceva decat o vechitura putreda care se destrama la prima atingere. Numai cat efort si timp ii trebuie pentru a cicatriza o rana sau pentru a-si restabili tesuturile distruse de boala ! Recuperandu-si pierderile zilnice prin mancare si somn, omul oricum resimte un deficit permanent. Chiar daca-si recupereaza puterile, o face mereu in deficit, uneori cu unul abia insemnat, alteori cu unul substantial. Suma acestor deficite produce in cele din urma, falimentul total. Omul se transforma intr-o faptura neputincioasa, necajita, slaba, incapabila de a mai face ceva. In sens metaforic se transforma intr-o lamaie, intr-o scrumbie, intr-o carpa, intr-o buturuga culcata si, in sens direct, intr-un cadavru.

Cu totul altceva observam la primii crestini. Acestia erau mai viabili. Luati-i, spre exemplu, pe nevoitorii crestini, acesti sihastri ai pustiului Tebaidei si ai altor pustii. Ei nu numai ca nu se ingrijeau de restabilirea organismului, ci se parea ca fac exact inversul, ceva ce friza sinuciderea. "Istovindu-se" prin post, petrecandu-si timpul intr-o munca neincetata, hranindu-se cu cea mai saraca mancare, si aceea intr-o cantitate foarte limitata, locuind pe unde se nimerea - in pesteri, in gropi, in beciuri, imbracandu-se in zdrente, nu numai ca nu simteau o scadere a puterilor, ci, dimpotriva, simteau clar cum omul lor "dinauntru" se innoia de pe o zi la alta. Fiecare zi traita le dadea un surplus de puteri, si nu un deficit. Viata incepea sa izvorasca tot mai navalnic. Aveau intr-atat de multa putere, energie, viata, incat unii dintre ei, nemaistiind ce sa faca cu ele, isi atarnau pe trupul gol inele grele de fier, isi legau de picioare lanturi, se ingropau in pamant pana la gat, urcau pe stalpi si petreceau acolo cate 40 de zile. Drept rezultat aveau parte de o batranete indelungata si fara dureri. Toti nevoitorii atingeau varste inaintate, dupa care nu mureau, ci, mai degraba, adormeau.

Vorbeam despre faptul ca unii oameni incearca prin diverse metote sa-si spele, sa-si ascunda mirosul urat care-i caracterizeaza. Pai, iata, nevoitorii pustiei nu se straduiau nicidecum sa miroasa frumos. Aromele si saputul nu le suportau sub nici o forma. Multi dintre ei nu se spalau, nu se imbaiau, nu-si schimbau pe parcursul intregii vieti hainele, insa, oricat ar fi de straniu, nu miroseau deloc urat. Mai mult decat atat, spre sfarsit incepeau sa emane uneori o aroma fina, dar bine simtita de trandafir.

Iata deci ce-a facut si ce face crestinismul. El a invins radacina ascunsa a ceea ce numim noi "plaga". si acum o distruge in oameni si in lume. Cu venirea lui pe pamant, s-a produs in viata omenirii o cotitura radicala. De la ultimul punct al curbei descendente, omenirea s-a intors si a pornit-o pe ascendenta. Departe, intr-o inaltime fara de sfarsit, se indreapta acest urcus, al carui capat strapunge cerul.

Articolul de fata este centrat pe un fragment din cartea Arhiereul de Ieromonah Tihon.